Castrul Arutela

     La intrare în defileul Oltului, pe malul celălalt față de mănăstirea Cozia se află castrul roman Arutela, punct de apărare pe limes Alutanus.  La câțiva zeci de metri, est de castru, prin față la porta praetoria trecea via Alutana. Porta decumana cu toată latura vestică a castrului lipsește. Se pare că, cu mult timp în urmă, marginea platoului Bivolari pe care se află castru s-a surpat în urma unei mari inundații a Oltului. Latura estică rămasă în picioare are o lungime de 60,8m (2). Presupus de formă pătrată (2) și laturile de sud și nord, din care au mai rămas cam 40m, ar fi trebuit să aibă to 60.8m. Aceste dimensiuni sunt mai mici ca la celelalte castre ce găzduiau o cohortă și care aveau aproximativ 100m x 100m. În plus nu are valul de pământ pe care să fie ridicat zidul.  Soluția a fost ridicarea unor  ziduri cu pinteni, pe care era sprijinită podeaua căii de rond. Acești pinteni puteau de asemenea folosi la amplasarea multor spații pentru soldați sau depozite, ceea ce duce la economie de spațiu și o suprafață construită mai mică.

Drumul roman continua pe malul estic al Oltului. La câteva sute de metri, spre mănăstirea Turnu, Traian a făcut un popas să mănânce, după cum spune legenda. Masa lui Traian, o lespede la baza unei stânci, ce se află acum sub apă, este martora acestui moment. Mult timp după aceea pe această lespede s-a ridicat o cruce pentru readucerea aminte a acestui moment, prin inscripția de pe ea. Când s-a construit lacul de acumulare și nivelul apei s-a ridicat, crucea a fost mutată pe vârful stâncii apropiate. 

,,Pe o cruce așezată pe Masa lui Traian, lângă Schitul Turnu: " (3)

,,Această sfântă cruce după memorabila masă a lui Traian s’au ridicat precum se vede prin osârdia și cheltuiala preasânțitului episcop al Argeșului d. d. Ghenadie II pentru conservarea acestui istoric loc și spre amintirea trecerii pe aici a M.S. Regele României Carol I, precum și intru pomenire fericitului Mitropolit Varlaam, fundatorul schitului Turnu. Făcută la anul Mântuirii 1880, August 29".(3)

 

 

Bibliografie

  1. Gh. Poenaru Bordea, Cr. M. Vlădescu - SĂPĂTURILE DE SALVARE DE LA CASTRUL ARUTELA                                                            DIN 1978 (MCA XIII 1979)      
  2.  N. Gudea – DER DAKISCHE LIMES

                     MATERIALIEN ZU SEINER GESCHICHTE 

          
  3. BCMI-1933 anul XXVI

                                                                                       

Galerie de imagini