Prezentare video a cetăţii de la Sibiel (click pe denumirea Salgo)

Trebuie trecut cu vederea gâfâitul care se aude deorece filmarea a fost făcută în mişcare pe teren accidentat şi microfonul era foarte aproape de gură. 

La sfârşitul înregistrării se remarcă un tunel săpat cu foarte mulţi ani în urmă de căutătorii de comori.


     Contrar obiceiului încep cu sfârşitul, cu bibliografia. Aş aminti prima dată despre lucrarea NEGRU VODĂ ŞI EPOCA SA de D. Atanasie M. Marienescu, membru al Academiei Române, publicată în 1909, în ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE, dovada că problema îi frământă pe istorici de multă vreme. Continui cu REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI BRAŞOV de Florea Costea unde găsim un studiu despre locul de unde a plecat  acest "descălecător", Breaza de Făgăraş, unde pe o colină de munte se găsesc urmele unei cetăţi medievale ridicată pe ruinele unei cetăţi dacice.  După trecerea munţilor Negru Vodă a poposit la Câmpulung lucru pe care  l-am făcut şi eu vizitând mănăstirea Negru Vodă şi muzeul din localitate de unde am achiziţionat DOCUMENTE ŞI INSCRIPŢII PRIVIND ISTORIA ORAŞULUI CÂMPULUNG-MUSCEL de Gheorghe Pârnuţă şi Ştefan Trâmbaciu. Nu departe de Câmpulung pe drumul care duce la Târgovişte găsim mănăstirea Negru Vodă de la Cetăţeni ridicată pe un pinten de munte tot pe ruinele unei cetăţi dacice. Aici am găsit doar o mică broşură scoasă de mănăstire, ISTORICUL MĂNĂSTIRII CETĂŢUIA NEGRU VODĂ BISERICA RUPESTRĂ ŞI ÎMPREJURIMI, ale cărei informaţii le-am completat cu cele din raportul arheologic întocmit în urma săpăturilor efectuate aici de un colectiv al Muzeului Judeţean Argeş. Şi încă nu s-a terminat. De curând a apărut carteaTHOCOMERIUS – NEGRU VODĂ  Un Voievod De Orgine Cumană La Începuturile Ţării Rămâneşti de Neagu Djuvara. Aş termina sau mai bine zis aş continua cu un fragment din balada Meşterul Manole culeasă de Vasile Alecsandri:

  Pe Argeş în gios,                    Şi Manoli - zece,  
  Pe un mal frumos,                   Care-i şi întrece.
  Negru-vodă trece                    Merg cu toţi pe cale 
  Cu tovarăşi zece:                    Să aleagă-n vale  
  Nouă meşteri mari,                  Loc de monastire  
  Calfe şi zidari                          Şi de pomenire...                                                                                
                                                                                                                                                                                                      

 
Am parcat maşina la Cabana Popasul Vânătorilor în capătul  dinspre munţii Făgăraş al satului Breaza. Ne-am luat rucsacii, aparatele de fotografiat şi am plecat la drum hotărâţi să înoptăm la cabana Urlea după ce am fi urcat până sub crestă la lac. Ghinion, cabana era părăsită şi arăta jalnic. Până seara am reuşit să ne reîntoarcem la Popas, alungaţi fiind şi de ploaie.    Cetatea Breaza este pe traseul de coastă care duce la fosta cabană Urlea, alte două trasee urmează văile laterale, ale Brezcioarei spre vest şi a Pojortei spre est.



Urmele cetăţii, din care se disting foarte bine turnul hexagonal la interior (exterior circular), turnul circular, fântâna, şanţurile cu valuri de la nord şi sud (un val este sigur dacic) mă invit la încercarea de a reconstitui mintal un mod de viaţă ce s-a stins de mult. Cetatea a fost ridicată pe etape. Prima data au fost ridicate turnurile, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, pe urmă zidul de incintă cu o lungime de 84m,  undeva la sfârşitul sec. al XIII-lea începutul sec. al XIV-lea. Lăţimea cetăţii, luând cotele la exteriorul zidurilor, variază între 10,2m şi 18,6m. Intrarea în cetate cu o lăţime de 1,2 m, inaccesibilă carelor, este situată pe latura de est. Vechiul drum de intrare nu se mai distinge iar pantele abrupte pleacă acum chiar de sub ziduri. Copaci ce îşi înfig rădăcinile printre pietrele fortificaţiei macină încet, încet aceste vestigii istorice. Turnurile, atăt căt au mai rămas peste nivelul solului, nu au decupări în zid pentru intrare. Se presupune că accesul se făcea pe la primul nivel prin exterior.  În capătul sudic al cetăţii s-a adăugat o mică construcţie până la mijlocul sec. XIV, care se presupune că a fost o capelă. Intrarea la capelă se putea face din cetate sau din exteriorul cetăţii, după cum se vede în schiţă. Tot atunci s-a ridicat şi zidul ce împarte cetatea în două şi care are prevăzut o cale de trecere între cele două zone. Fântâna se crede că a fost construită ultima. Cetatea a fost părăsită cândva în secolulu XV.  Planul cetăţii este preluat din lucrarea lui Thomas Nägler "Cercetările din cetatea de la Breaza(Făgăraş) " prin intermediul Repertoriului arheologic al Judeţului Braşov. Cercetările au fost făcute înainte de anul 1970 şi de atunci a fost neglijată, lucru confirmat de localnici.

Arhitectura cetăţii îşi găseşte asemănare cu o altă cetatea medievală din Transilvania, cea de la Sibiel din mărginimea Sibiului, presupusă a fi cetatea Salgo de o parte din istorici şi  amintită, pentru prima dată, într-un document  la 1322. Altă parte din istorici asimilează cetatea Salgo cu cea din apropiere de la Orlat  pe care o datează pe la anul 1300 având ca reper ceramica descoperită.

Prima încercare să  găsesc cetatea de la Sibiel a fost în anul 2012. Era toamna întro duminică la ora amiezii. Mă gândisem că undeva prin sat dau de nişte indicatoare care să mă conducă la cetate, vizitez, fotografiez şi mă întorc la Braşov. Nu am găsit indicatoarele, cu indicaţiile primite de la o gestionară dintro prăvălie am ajuns până la manăstirea Sibiel mult în amonte pe pârul cu acelaşi nume. Aici am cerut sfatul unui călugăr dar nu am  reperat intersecţia ca punct de plecare spre cetate, poate şi pe motivul că eram puţin în criză de timp şi cam grăbit, şi am revenit în sat. M-am oprit pe pridvorul unui mic magazin unde trei localnici discutau la o bere şi i-am întrebat pe ei despre cel mai scurt drum până la cetate. M-au privit susupicioşi. Am început să le povestesc că am copilărit la Sibiu până la terminarea liceului. Mi-au lansat nişte întrebări de verificare despre Sibiu. Primind răspunsurile aşteptate am început să le câştig puţin încrederea. Dar ce caut acolo? Vreau să vizitez, să fotografiez şi într-un viitor să scriu şi despre acest loc într-o carte unde bineînţeles am să pomenesc şi despre ei. Am primit sfatul că fără însoţitor este greu să găsesc locul şi chiar am primit un număr de telefon al unei persoane pe care aş putea să o solicit ca ghid. Cetatea, îmi povesteau mai departe, era punct punct de graniţă ocolit de contrabandişti şi după cum spun bătrînii loc de depozitare a unor prăzi confiscate, posibile comori. În acel moment am fost puţin neinspirat şi am făcut o glumă. Dar dacă totuşi găsesc ceva cum facem împărţeala? S-a iscat un tărăboi cu comentarii pe acest subiect. Încet, încet am încercat să calmez spiritele repetând de mai multe ori că a fost o simplă glumă şi să îmi pregătesc retragerea. Ajungînd acasă rememorând scena mi-am dat seama că poveştile despre comorile ascunse la cetate încă mai fac parte din spiritul acestui sat.   

 Am revenit în 2014 cu lecţia mai bine învăţată reuşind într-un tur de aproape 4 ore dus-întors,  plecare de la pensiunea Mioritica din Sibiel, să  ating obiectivul, să îl studiez şi să îl fotografiez . Am plecat pe traseul marcat cu 

punct galben care duce la cetate urmând valea unui pârâu şi am coborât pe traseul punct albastru care de la cetate ar fi continuat până la cabana Fântânele, care a ars cu ceva timp în urmă. Planul cetăţii  este preluat din lucrarea "Cetatea Salgo de la Sibiel (jud.Sibiu)" de Aurel Decei, lucrare de referinţă în studiul acestei fortificaţii, apărută în ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE NAŢIONALĂ 1939-1942 şi publicat pe internet de BCU Cluj Central University Library Cluj.
Ca şi la Breaza avem şi aici o cisternă de apă săpată în stâncă, şanţ de apărare ce taie creasta  în faţa turnului circular (nu este cuprins în plan). Nu există în schimb al doilea turn şi are în plus şanţ de apărare cu val de pământ exterior cetăţii pe tot perimetrul zidului (reprezentat în plan în secţiunea transversală şi în prezentarea video). Din această sumară comparaţie am putea zice că cetatea medievală de la Breaza este cel puţin de la începutul secolului al XIV-lea.

Ceea ce nu vede ochiul şi au văzut arheologii este că  cel puţin unul dintre valurile dinspre sud ale cetăţii Breaza este dacic ceea ce denotă că locul a mai fost locuit iar ceramica medievală, care constituie un element important în datarea unui sit, găsită aici nu are analogii în Transilvania ci în Ţara Românească (cetăţuia Negru Vodă de la Cetaţeni). Înainte să trec munţii în Ţara Românească, pe urmele lui Negru Vodă, m-am întrebat ce l-ar fi determinat să facă acest lucru? Să se fi petrecut un ”descălecat”, după cum  spune pisania de la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung?. Să fi construit o mănăstire la Curtea de Argeș după cum zice balada?. Să fi ridicat  curtea domnească și biserica domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeș unde apoi să fi fost înmormântat?  Este de văzut. Interesant este că la sud de Carpați este mult mai pomenit. 

Una dintre puținele pomeniri a lui Negru Vodă în Transilvania o găsim în revista Familia Nr. 2 din 20 ianuarie 1884, întrun articol scris de Nic. Densușian “Descălecarea a doua a Țării muntenesci. Genealogia familiei Monea din Veneția de la Grigorie vistierul lui Negru Vodă 1185.”. Era urmarea găsirii unei pietre, astăzi aflată la Muzeul Țării Făgărașului, cu arborele genealogic al vicarului Ionascu Monea născut în 1728. Istoricii nu au dat credit acestei genealogii începută cu anul 1185 cu toate că are și părți care ar corespunde cu realitatea.