Prima  încercare de a merge cu barca pe Olt am înfăptuit-o cu  fratele meu, Victor , acum doi ani. Planul era să plecăm de la Olteţ să ajungem la lacul de acumulare de la Arpaşul de Jos, să trecem pe mal dincolo de baraj şi să ne oprim la Porumbacu de Jos, un traseu nu prea lung dar suficient. Ce s-a petrecut în realitate este o altă poveste.  Pentru că el cunoaşte această zonă de Olt foarte bine, venind  la pescuit pe aici, ne-am înţeles ca locul de  întâlnire să fie o gară de tren cu staţia aproape de Olt ca să nu mergem prea mult cărând pachetul cu barca. Acest criteriu a stat la baza alegerii locului de plecare. Ca urmare într-o vineri dupăamiaza ne-am întâlnit în gara Olteţ, eu venind de la Braşov, el venind de la Sibiu.  Ne înţeleserăm să reducem volumul de bagaje ca să putem încăpea în barcă şi să o putem şi manevra; foloseam o barcă pneumatică cu 3 compartimente gonflabile  independente şi cu o sarcină utilă de 300 Kg. Aşa că am hotărât  să luăm pentru dormit  un cort mic de 2 persoane, fără sacii de dormit care erau voluminoşi, considerând că era destul de cald,  fiind perioada de vară, hrană şi apă strictul necesar  urmând  ca un popas să îl facem în apropierea unui izvor  în zona digului lacului de la Arpaşu de Jos. Am fost surprins când ne-am întâlnit să îl văd că are în spate un rucsac încărcat cu tot felul de unelte şi accesorii de pescuit , bagaj redus faţă de ieşirile normale la pescuit  dar în continuare  mare.  Pachetului cu barca i-am improvizat un fel de mâner dintr-un baţ încât să-l putem transporta împreună,  în mâini aveam câte o plasă cu apă iar la rândul meu aveam şi eu un rucsac pe spinare.

Imediat din halta CFR drumul o ia peste barajul hidrocentralei de la Olteţ. Ne-am oprit pe el să ne uităm în aval de unde putem să ne lansăm a doua zi dimineaţa. Prima surpriză: în aval râul era îndiguit, pe o distanţă lungă, cu plăci de beton imense  aşejate la un unghi mare ceea ce ne împiedica să facem o lansare. Urmarea a fost că am traversat barajul si am mers pe malul celălalt, care ni se părea mai promiţător, vreo 5 km, cu pauzele de rigoare să ne tragem sufletul. În sfârşit digul s-a  terminat şi la câteva sute de metri am dat de un loc de campare  folosit şi de alţi pescari, erau urme de carapace de scoici de apă dulce peste  tot , folosite ca momeală la pescuit, pe un fel de peninsulă ce se forma la confluenţa cu un braţ mort al Oltului. Victor, primul lucru care l-a făcut,  a instalat  2 undiţe în timp ce eu am instalat cortul şi am umflat barca să fie pregătită pentru a două zi dimineaţă.  Cât am luat cina s-au prins în cârlige şi doi caraşi pe care i-a pus în mincioc să-i avem ca hrană a doua zi. Au  avut zile căci a doua zi le-am dat drumul pentru că trebuia să-i purtăm după noi până seara la următoarea tabără. Am folosit aparatul de fotografiat câteva poziţii după care nu a mai mers. A doua surpriză : s-a stricat cardul din aparat. Nu-i nimic, soluţia de rezervă  era  telefonul, căci nu puteam să nu imortalizez momentele excursiei. Ne-am culcat sumar îmbrăcaţi, urmând să folosim tehnica  lui ,  cum se  face mei rece mai punem câte ceva pe noi. Am terminat, peste noapte, să  îmbrac  puţinele lucruri  pe  care le aveam la mine iar pe la 4 jumătate dimineaţa  nu am mai rezistat răcoarea şi m-am trezit de tot. Încă nu se luminase . 

Am scos mica butelie cu arzător şi am pus de o cafea după care l-am sculat şi pe fratele meu. A încercat să mai prindă ceva peşti  dar nu a mai avut norocul de aseară. Am strâns tabăra şi ne-am lansat pe apă. Era o minunăţie. Eu conduceam barca iar Victor  îşi încerca pe rând toate  acesoriile de pescuit . La o schimbare de legătură  la undiţă i-a scăpat o ancoră cu nişte vârfuri foarte ascuţite pe fundul bărcii. A recuperat-o dar  între timp îşi făcuse treaba, găurise insesizabil fundul bărcii, unul dintre cele  trei compartimente amintite.  Am ajuns la podul ce trece peste Olt în dreptul localităţii Feldioara. M-am concentrat pe manevre să trecem în cea mai mare siguranţă printre 2 picioare de susţinere ale podului şi să ocolim cioturile  picioarelor de lemn , ce  răsăreau din apă, ale vechiului pod.  După aproximativ 2 km am ajuns în zona binecunoscută noua a bălţilor de la Ucea de Jos, unde am venit de mai multe ori la pescuit, eu mai mult ca simpatizant. Am depăşit zona şi după ce am încercat o debarcare pe malul drept la care am renunţat căci apa era  foarte adâncă şi nu aveam siguranţa ieşirii pe mal am acostat  într-una din oazele de verdeaţă de pe malul stâng. Ne-am făcut umbrar din barcă şi am luat prânzul. Am verificat barca dar nu sesizasem că s-ar fi întâmplat ceva.  Am plecat mai departe. Eram la coada lacului şi Oltul se lărgise mult. Vântul ce adia  forma vălurele pe apă. A trecut o barcă cu motor. Siajul unui val venea spre noi. Victor m-a atenţionat asupra unui lucru care îl uitasem,  valul trebuie atacat  perpendicular ca să nu fim răsturnaţi. Am avut timp de manevră . Era o reuşită marinărească . 

Totuşi ceva nu îmi plăcea şi i-am zis să o luam mai spre mal. Oricum începusem să înaintăm încet, căci curentul de apă nu ne mai ajuta iar vîntul ne era potrivnic.  L-am anunţat că trebuie să căutăm un loc de acostare. Am văzut o mică peninsulă şi ne-am îndreptat către ea. Ne-a fost foarte greu să ne apropiem de ea în zona apei mici căci vântul ne umfla barca, care datorită construcţiei cu fundul  plat  nu opunea rezistenţă . În sfărşit am aşteptat un moment prielnic să sar din  barcă. Nu mi-a reuşit prea  bine deoarece fundul bărcii începuse să se desumfle,  elasticitatea bărcii a crescut şi nu am mai găsit acelaşi sprijin solid în balonul lateral şi am alunecat parţial în apă. Nu a fos nici o tragedie până în secundele următoare când mi-am amintit că în buzunar aveam telefonul. M-am uitat după el, nu era nici în apă.  Mai tărziu am tras concluzia că mi-a căzut din buzunar  la ultimul popas la  flexarea piciorului când m-am urcat în barcă şi a alunecat pe lângă limba ce închidea buzunarul. Concluzia este că  trebuie folosită o pungă  impermeabilă cu şnur de agăţat pe după gât  pentru aparatura electronică,  pentru cazurile de acest gen de deplasare pe apă. Ne-am luat rucsacii în spate şi am ridicat barca deasupra capetelor ca să răzbatem prin vegetaţie. Am ieşit într-o  poieniţă  lângă  canalul de fugă a lacului de acumulare. Am descoperit pe urmă că era ultimul loc cu acces uşor la mal. Între timp începuse să picure. Barca, a doua oară, o foloseam ca  acoperiş, proptită  fiind în nişte beţe la un unghi care să asigure adăpostul. Am făcut planul până să nu se însereze  , Victor se ducea la izvorul ştiut  de el după apă iar eu mă ocupam de tabără. Şi-a luat pelerina şi nişte sticle şi a plecat. Am întins cortul şi am încercat să fac un foc pe care cu greu îl întreţineam din cauza stropilor de ploaie. Trecea timpul şi a început să se însereze şi fratele meu nu mai apărea. De comunicat numai puteam comunica cu el căci nu mai aveam telefon. A apărut într-un sfârşit. Venise  fără apă căci până la izvor trebuia ocolit un canal pe care nu îl ştia iar o gospodina care avea grădinile în zonă nu a vrut să îl servească cu nişte apă. În plus nu a vrut să îmi fac griji prea mari şi s-a întors. A luat lanterna şi aplecat în gara de la Ucea unde era o fântână la care ne-am răcorit de multe ori.  Se reorientase între  timp asupra locului unde ne aflăm după mai multe repere pe care le ştiam pe malurile Oltului căci plutitul pe apă  îţi dă o altă perspectivă asupra împrejurimilor. Într-un  târziu a apărut  cu apa. I-am păstrat jumătate din conserva desfăcută pentru cină şi ne-am adăpostit în cort pentru noptat. De data aceasta am folosit să mă învelesc o folie de plastic  care a mai îmbunătăţit regimul meu termic.  Victor nu a avut probleme de acest gen deoarece îl ajuta stratul protector rezultat din multele kilograme pe care le are. Dimineaţa am făcut verificarea bărcii cu testul apei. Am văzut bulbucii care se formau în dreptul micii găuri. Expediţia  trebuia închiată aici.Concluzie : trebuie avut petic de reparaţie. Îl aveam dar era acasă.  Ultimul lucru care trebuia  să îl mai facem era să ne procurăm ultimul mic dejun. Victor s-a dus să pescuiască . Din cauza ploii malul a devenit mai alunecos ceea ce l-a dezechilibrat şi a călcat pe undiţă cu băţ de  fibră de carbon la care i-a fisurat un segment. Am trecut-o la bilanţul cu piederi. Între  timp  au apărut încă doi pescari care s-au aşezat pe peninsula noastră salvatoare.  La un moment dat, văzusem că Victor prinde mai mulţi obleţi şi i-am strigat că mai mult de douazeci să nu scoată că ne este suficient, spre stupoarea concurenţei care nu reuşise să prindă nimic.  Obleţii prăjiţi au constituit masa noastră.  Am strâns tabăra am înpachetat barca şi încet, încet ne-am îndreptat spre gara Ucea de Jos. Aici ne-am luat rămas bun Victor a plecat la Sibiu iar eu la Braşov.  Anul următor am plimbat mai multă lume cu barca între podul de la Feldioara şi peninsula salvatoare. Într-o dimineaţă  am avut prilejul să admirăm bogăţia de păsări de baltă ce îşi duc viaţa aici: raţe sălbatice, stârci, egrete, cormorani, lebede.