Ce se mai poate scrie despre Mănăstirea Curtea de Argeș? Despre începuturi. Despre Ana, soția meșterului Manole, care a fost îngropată de vie în zidul bisericii de soțul ei, să nu se mai dărâme construcția. Dacă aici a fost prima mitropolie a Țării Românești sau în apropiere la curtea domnească din Curtea de Argeș? Puțin despre arhitectură și pictură. Nu s-a scris despre aceste lucruri? Mult! Aruncăm o privire, însă, din perspectiva urmăririi legendei lui Negru Vodă și a vremurilor lui Mircea cel Bătrîn.

     Continuăm cu un alt fragment din balada Meşterul Manole, culeasă de Vasile Alecsandri, de unde rezultă că mănăstirea s-a ridicat pe locul unui sălaș mai  vechi, un loc căutat ca fiind deosebit:

,,Domnul îi zicea: 
- Mândre ciobănaş 
Din fluier doinaş, 
Pe Argeş în sus 
Cu turma te-ai dus, 
Pe Argeş în gios 
Cu turma ai fost. 
Nu cumv-ai văzut, 
Pe unde-ai trecut, 
Un zid părăsit 
Şi neisprăvit, 

La loc de grindiş, 
La verde-aluniş 

- Ba, doamne-am văzut, 
Pe unde-am trecut, 
Un zid părăsit 
Şi neisprăvit, 
Cânii, cum îl vad, 
La el se răpăd 
Si latră-a pustiu 
Si urlă-a morţiu. 
Cât îl auzea, 

Domnu-nveselea, 
Şi curând pleca, 
Spre zid apuca, 
Cu nouă zidari, 

Nouă meşteri mari 
Şi Manoli - zece, 
Care-i şi întrece. 
- Iată zidul meu! 
Aici aleg eu 
Loc de monastire 
Şi de pomenire.“

     Balada continua cu momentul zidirii Anei soția meșterului Manole în peretele bisericii, ca acesta să nu se mai dărâme. La ultima mea vizită la mănăstire am auzit câțiva turiști vorbind că au văzut și locul unde a fost zidită Ana. Îmi ziceam că nu se poate să-mi fi scăpat acest lucru deoarece am cercetat exteriorul bisericii destul de atent. M-am gândit imediat  la locul unde era aplicat pe perete o ștampilă. M-am întors a doua zi  ca să primesc confirmarea de la un călugăr. Bine înțeles că această ștampilă nu are nici o legătură cu legenda zidirii Anei lui Manole. Dacă îmi aduc bine aminte, într-un documentar despre mănăstire, se explica printre altele că această ștampilă a fost aplicată drept recunoștință  pentru un mare susținător  al stabilimentului. Fac o mică comparație cu castelul lui Hamlet din Danemarca care nu are nici o legătură cu opera lui Shakespeare dar  a fost ales, unul din multe altele, și oferit turiștilor spre vizitare pentru a se înțelege mai bine atmosfera piesei de teatru. Avem nevoie de povești, de legende ca să digerăm mai ușor istoria și nu numai. Legenda se termină cu marea mulțumire a lui Negru Vodă de construcția ridicată de Manole și meșterii săi. Și ca să nu se mai poată ridica o altă biserică atât de frumoasă le-a luat schelele și scările meșterilor care au rămas prizonieri pe acoperiș. Au încercat să scape făcându-și aripi din șindrilă. Rând pe rând s-au prăbușit cu toții.

,, Iar bietul Manoli, 
Meşterul Manoli, 
Când se încerca 
De-a se arunca, 
Iată c-auzea 
Din zid că ieşea 
Un glas năduşit, 
Un glas mult iubit, 
Care greu gemea 
Si mereu zicea: 

- Manoli, Manoli, 
Meştere Manoli! 
Zidul rău mă strânge, 
Ţâţişoara-mi plânge, 
Copilaşu-mi frânge, 
Viaţa mi se stinge! 
Cum o auzea, 
Manea se pierdea, 
Ochii-i se-nvelea; 
Lumea se-ntorcea, 

Norii se-nvârtea 
Şi de pe grindiş, 
De pe-acoperiş, 
Mort bietul cădea! 
Iar unde cădea 
Ce se mai făcea? 
O fântână lină, 
Cu apă puţină, 
Cu apă sărată, 
Cu lacrimi udată!“

Nu departe de biserică există fântâna Meșterului Manole, monument istoric din sec. XVI. 

Pe prima piatră a fântânii, ce se află la Muzeul de Istorie din Curtea de Argeș, era scris:

,, ASTĂ APĂ LIMPEDE ȘI LINĂ                           

DIN FIREA EI REACE ȘI BUNĂ

VEDERII MULT VESELITOARE

ȘI SETII POTOLITOARE

DIN IZVOARIILE ARDJIȘULUI

S-AU SCOS ÎN FAȚA PĂMÂNTULUI

DĂ IOSIF SMERIT EPISKOPUL

KU MELETIE BUNUL IKONOMUL

CA CINE VA BEA SĂ MULTĂMEASCĂ

ȘI PRE EI SĂ-I POMENEASCĂ

CĂ PENTRU ACEASTA S-AU ÎNDEMNAT

ȘI LA ACEST LOC BUN O AU MUTAT

UNUL ADECĂ DÎNDU CHELTUIALA

IAR CEL LALT PUINDU-I OSTINEALA

           Annul 1800”

Se pare că fântâna se afla mai aproape de biserică decât este acum și la un moment dat a fost mutată.

Biserica, ctitorită de Neagoe Basarab, a fost construită pe locul uneia mai vechi, după cum spune și pisania ce se află pe fața vestică exterioară a bisericii, între anii 1514 – 1517. Existența unei biserici mai vechi, biserica Mitropoliei ridicată de Vlad Dracul (la început Mitropolia a funcționat în biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș), a rezultat din cercetarea vechilor documente(6); aici nu s-au făcut cercetări arheologice.  Interesant este că Vlad Dracul (1436-1442, 1443-1447), fiul lui Mircea cel Bătrân (9), nu apare în nici o frescă.                           Pe peretele de la intrare în biserică se văd patru pisanii ce pomenesc de ctitori: cele două din dreapta sunt ale lui Neagoe Basarab, prima din stânga intrării este a domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688), ce a reparat lăcașul în 1682, iar cealaltă din marginea din stânga a regelui Carol I (,,NOI CAROL I CU MILA LUI DUMNEZEU ȘI PRIN VOINȚA NAȚIONALĂ REGE AL ROMÂNIEI VĂZÂND ACEASTĂ SFÂNTĂ BESERICĂ CARE A FOST PRADĂ FOCURILOR A CUTREMURILOR ȘI A VRĂJMAȘILOR LĂSATĂ ÎN PĂRĂSIRE MI-AM UNIT GÂNDUL CU VOINȚA CELOR MAI DINAINTE CTITORI IO NEAGOE BASARAB VOEVOD ȘI IO RADUL BASARAB VOEVOD ȘI AM HĂTĂRÂT ÎN ANUL DE LA CHRISTOS 1875 AL DOMNIEI MELE * A O SCĂPA DE NIMICIRE ÎN ZECE ANI DE MUNCĂ NEOBOSITĂ CARE N-A ÎNCETAT NICI ÎN TIMPUL MARELUI RĂSBOIU PENTRU  NEATÂRNARE...”).      

Între anii 1866-1867 complexul mănăstirii a suferit trei incendii. Ca urmare în august 1867, regele Carol I vine în vizită să vadă  urmările dezastrului, cu care ocazie i se prezintă și proiectul de restaurare a bisericii făcut încă din anul 1864.

      Și aici ca și la Tismana (unde numele de Negru Vodă a fost asociat cu Radu I) numele de Negru Vodă putea să fie asociat cu Neagoe Basarab. Astfel, am descoperit  la mănăstirea Curtea de Argeș  proiecția principalelor elemente ale baladei lui Negru Vodă dar nu și pe Negru Vodă. Rămâne în schimb să ne bucurăm  de monumentul de artă și istorie, constituit de biserică.

      Dar Neagoe Basarab a murit înainte să-și finalizeze opera. Pe piatra sa de mormânt este scris:    ,, A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voevod și Domn a toată Țara-Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembre 15 zile, anul 7029 [1521], crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei ce dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat.” (3) Tot aici și-au găsit odihna veșnică, soția lui, Despina, și copii: Stana, Anghelina, Ion, Petru (în tabloul votiv din pronaos apar toți cei șase copii: Theodosie, Petru, Ion, Stana, Roxanda, Anghelina).  Doamna Despina, călugărită ca văduvă sub numele Platonida la mănăstirea Ostrov pe Olt, refugiată la Sibiu, când în Țara Românească domnea Mircea Ciobanul, moare în 1554 și este reînhumată la Curtea de Argeș în 1556 când mitropolitul Anania îi face și piatra de mormânt (6), aflată astăzi la Muzeul Național de Istorie din București, semn că locul ei de veci este posibil să fi fost realocat.  Nicolae Iorga printre mormintele din afara bisericii îi găsește piatra cu inscripția: ,, A răposat roaba lui Dumnezeu călugărița Platonida, și s-a săvârșit la Sibiiu în anul 7062 [1554], luna Januar 30 de zile. Și după doi ani a adus-o prea-sfințitul Mitropolit Anania” (3) (Astăzi în jurul bisericii nu mai există morminte). Stana, devenită doamnă a Moldovei după căsătoria cu Ștefăniță,  cu care are o căsnicie nenorocită, ca văduvă se călugărește la Sibiu, sub numele Sofronia, și moare de ciumă. Roxanda, după moartea lui Radu de la Afumați, se va mai căsători o dată, cu domnitorul Radu Paisie (nume de botez Petru), văduv și el, avându-l pe Marco voievod, cu care este reprezentat întrunul din tablourile votive, fiu din prima căsătorie. Roxanda este și generatoarea unui conflict armat între Ștefăniță și Radu de la Afumați, deoarece Roxanda, fiica cea mai mica a lui Neagoe, ar fi trebuit să fie soția lui Ștefăniță nu Stana. Trebuie amintit că Radu de la Afumația a avut printre copii din prima căsătorie și pe Anca care va fi și doamnă a lui Moise voievod,  a căror fată Zamfira va fi unul dintre ctitorii  mănăstirii Prislop.         Biserica ca necropolă domnească și regală mai adăpostește mormintele domnitorului  Radu de la Afumați, a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, a regelui Ferdinand I și a reginei Maria. A rămas ca ginerele lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumați (1522-1523, 1525-1529), după ce  a venit la domnie să o termine de zugrăvit (,, Cu voia Tatălui șu cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului duh, Amin. Întru hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie ridicat-am acest sfânt și dumnezeiesc locaș al Adormirei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și am început al zugrăvi și nu l-am sfârșit, ducîndu-mă în veșnicul locaș. Rog pe acela ce Dumnezeu îl va înălța după mine, să-l săvârșească și să zugrăvească chipul lui unde eu am poruncit. Și eu întru Hristos Dumnezeu, Io Radul Voievod am săvârșit în zilele igumenului chir Gheorghie, în anul 7035 (1526), luna septembrie, 18 zile” ) – pisanie  pe peretele de vest din naos, în partea superioară a ușii de marmură (5),  prescurtare a celei din fresca lui Radu de la Afumați și doamna Roxanda.

     În 1526, 10 decembrie, pictorul Dobromir de la Târgoviște a terminat pictura. Mențiunea cu trimitere la pictorul Dobromir apare în pisania lui Radu de la Afumați (vezi Galeria de imagini). Radu de la Afumați aduce aminte că socrul său a poruncit ca chipul său, în postura de ctitor, să apară zugrăvit în interiorul bisericii. În biserică, conform tradiției, există mai multe fresce cu ctitorii ținând în mână o miniatură a bisericii (ceilalți participanți la activități ctitoricești, începând cu Radu Paisie, țin în mână ca simbol o cruce (7)) : Neagoe Vodă și doamna Despina, Radu de la Afumați și doamna Roxanda, regele Carol I și regina Elisabeta. Surprinzător, apare și cneazul Lazăr și doamna Milița; numai că aceștia țin în mâna miniatura bisericii Ravanița. Neagoe Basarab a dorit să fie introdusă și pictura cu cneazul Lazăr, luptător pentru ortodoxie,  mort în 1389 în înfruntarea cu turcii de pe câmpia Mierlei (Cossovo), ca să se creeze un paralelism între el și acesta (6). Doamna Despina, de origine sârbă, din neamul Brancovici, și rudă îndepărtată cu cneazul Lazăr a stat la baza acestei hotărâri ce ducea la ideea că familia domnitoare este și urmașa dinastiilor sârbe (7). Acest paralelism merge mai departe și prin introducerea tabloului votiv a lui Mircea cel Bătrân. Alături de voievod se află portretul lui Theodosie, fiul lui Neagoe, repoziționat aici când s-a refăcut pictura în timpul regelui Carol I. Theodosie a urmat la domnie pentru puțin timp după moarte tatălui său, care i-a lăsat o seamă de sfaturi în ,,Învățăturile lui Neagoe către fiul său Theodosie”, și al cărui mormânt se presupune că a fost la Constantinopol (mort în jurul vârstei de 16 ani). S-a pus întrebarea dacă Mircea a participat la lupta de la Cossovo sau dacă măcar a trimis vreun corp de oaste. Răspunsul ce rezultă din cronicele contemporane evenimentului este NU (9). Tabloul cu Radu cel Mare (1495-1508)  apare dintrun singur motiv, era tatăl lui Radu de la Afumați. Imaginile de pe pereți ne mai plimbă prin istorie și cu portretele altor domnitori: Radu I cu Ana, Vladislav III, care se luptă pentru scaunul domnesc cu Radu de la Afumați, Mircea Ciobanul, Alexandru II cu copilul Mihnea, Vlad Înecatul (1530-1532) (fiul lui Vlad cel Tânăr, 1510-1512), Vintilă voievod (1532-1535), Radu Paisie(Petru) (1535-1545) cu Marco (Marcu). În plus mai apar tablourile votive cu episcopal Ghenadie II(1876-1893), în timpul căruia are loc refacerea bisericii, și Iosif I, primul episcop al Argeșului (data înființării episcopiei Argeșului 18 octombrie 1793).Privind aceste picturi se observă că o parte dintre ele sunt post perioadei Radu de la Afumați. Carmen Laura Dumitrescu în lucrarea sa ,,Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-lea” concluzionează etapele de execuție a acestora: Radu de la Afumați 1527-1528, Vintilă voievod 1532-1534, Radu Paisie 1535-1537, Mircea Ciobanul 1545-1547, Alexandru al II-lea aproximativ 1570. Cronologia și personajele din picturi denotă dorința voievozilor de a prezenta genealogia lor, care să le confirme dreptul la domnie.   Trebuie amintit că în timpul lui Carol I pictura interioară a fost refăcută complet, după desene și picturi făcute anterior (restaurator arhitectul francez André Lecomte du Noüy), motiv pentru care o parte din frescele originale decupate se află la Muzeul Artă al României din București. De amintit că în 1860 Gh. Tattarescu a făcut desene după toate chipurile din fresce, întrun Album Național  (în lucrarea sa ,,din cetățile de scaun ale Țării Românești”, Pavel Chihaia redă mai multe desene din acest album). Totuși după repictare figura voievodului Nicolae Alexandru nu mai apare. În plus, poziționarea pe pereți a mai multor fresce a fost schimbată. Figura lui Nicolae Alexandru, o regăsim la intrare în palatul episcopal construit după planurile arhitectului francez în 1886.  Pe partea cealaltă a intrării în palatal episcopal găsim figura lui Iachint de la Vicina, primul mitropolit al Țării Românesti. Alăturat palatalui episcopal, tot atunci, s-a ridicat un Paraclis și palatal regal. Aceste noi construcții înlocuiesc casele domnești și paraclisurile din vremea lui Neagoe Basarab și Radu de la Afumați (vezi figura). Comisia care, în anul 1874, cerceta starea lucrărilor de restaurare a bisericii, nota:,, fără de a avea o mare valoare artistică, nu sunt însă mai puțin interesante din punct de vedere archeologic, fiind mai singurele specimene de artă picturală bizantină din al XVI secol în țară la noi” (8). Deci, acum, interiorul bisericii cât și ansamblul mănăstiresc nu arată chiar ca în vremurile lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, Matei Basarab. Parte din dependințele mănăstirii au fost dărâmate tot o dată cu refacerea mănăstirii în timpul lui Carol I. Din punct de vedere arhitectural biserica a avut ca model și biserica mănăstirii Dealu de la Târgoviște, reconstruită de Radu cel Mare.

 

 

Bibliografie:

  1. Mircea Eliade – Comentarii la Legenda Meșterului Manole
  2. Mănăstire Curtea de Argeș - scurtă prezentare (afişată la mănăstire)
  3. N. Iorga – Inscripții din bisericile României
  4. Mănăstirea Curtea de Argeș – Credință, Istorie și Legendă la Curtea de Argeș 1512-1517                                                    (broșură)
  5. Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei - Domnitorii și Ierarhii Țării Românești - Ctitoriile și mormintele lor-  
  6. Pavel Chihaia – din cetățile de scaun ale Țării Românești
  7. Carmen Laura Dumitrescu – Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-leaNicolae 
  8. Șt. Noica – ISTORIA RESTAURĂRII BISERICII EPISCOPALE DE LA CURTEA DE ARGEȘ                              (1863-1886)
  9. ISTORIE – OPERE FUNDAMENTALE - P.P. PANAITESCU    Mircea cel Bătrân

    10. N. Iorga – SCULPTORUL REFACERII DE LA BISERICA EPISCOPALĂ DIN ARGEȘ – BCMI                            1916

    11. O. Lugoșianu – Stampe vechi înfățișând mănăstirea Curții de Argeș – BCMI 1911 (publicat                               pepatrimoniu.gov.ro)

 

Galerie de imagini