Ultima zi a lunii iunie 2012.  Am sosit în Rotbav pe la şase şi ceva dimineaţa. În scurt  timp am descoperit un drum care ne permitea să ajungem cu maşina  la marginea unui prundiş  al Oltului,  unde am  descărcat pachetul cu barca. Voi face echipă  în caiac cu nea Emil. Victor – Sergiu, îi spun aşa ca să se facă deosebire de Victor, fratele  meu, a venit să ne ajute. După ce am parcat maşina în sat au venit să ne vadă şi să ne ajute şi David cu cumnatul lui.  Sprijinul lor  a  fost de un real folos  la montarea vechiul caiac german, pentru care am  folosit o  schiţă  oferită  de  producător.  Ar  fi  trebuit să îl probăm măcar o dată înainte de această încercare dar cum nu prea am timp am sărit peste această  etapă. Şi eu şi nea  Emil  avem ceva  experienţă  la  bărci,  ştim să  înotăm  şi  în plus aveam şi veste de salvare. Echipamentul  luat este sumar pentru că  tot astăzi ne vom întoarce acasă. Avem stabilite  pe hartă repere potenţiale de încheiere a cursei. Important este să cobărâm într-un sat care are gara în apropierea Oltului. De data aceasta barca este mult mai grea decât la prima încercare şi o simţim din plin la transportat.

   Am pornit. Apa la început este mai liniştită ceea ce ne permite acomodarea într-o anumită măsură cu barca. Primul obstacol anunţat de dimineaţă de David a apărut în scurt timp: un ponton. Trebuie să ne oprim să trecem barcă dincolo. Punctele de vedere  ale echipajului sunt diferite  în felul  de a soluţiona  problema  dar aplicându-se metoda compromisurilor  cred  că am rezolvat-o în  modul cel mai simplu: lăsarea la apă a bărcii de pe ponton  şi după  care împinsă  în mal ca să ne urcăm în ea  fără mare efort.  Frumuseţea peisajului este  peste aşteptări, la această  contribuind şi mulţimea  păsărilor de baltă. Momentele cele mai plăcute vederii au fost întâlnirile cu '' raţele mamă'' urmate de răţuştele ce înotau în urmă lor în şir indian. Am fost surprins, prima dată, când o raţă s-a îndepărtat de boboci mai mulţi metrii şi a început să se zbată fluturând dintr-o aripă şi bătând apa cu ea. Mi-a explicat Emil, fost vânător, că dându-se astfel rănită, raţă încearcă să te îndepărteze de puii prostuţi, păcălind că ar fi rănită şi prin urmare o victimă sigură, dar în caz că te apropii prea mult de ea îşi ia zborul imediat. Povestea s-a repetat de mai multe ori, cu familii diferite de raţe cu boboci. Răţuştele mai mari, care nu mai erau sub ocrotirea mamei, aveau o altă metodă de a se apăra în faţa unui posibil agresor, se scufundau. Urmăream şi eu şi Emil, un timp destul de lung, luciul apei să vedem unde puteau să reapără la suprafăţă. Distanţa de la punctul de scufundare până la reapariţie pe suprafaţa apei putea să ajungă şi la zece metri. Ca povestea să fie întregă, în vegetaţia de pe mal, a apărut în două rânduri nişte vulpi roşcate ce îşi încercau norocul pe un teren cunoscut că ar fi plin cu păsări de baltă. Zona dintre Rotbav şi Măieruş constuie un ecositem propice pentru păsările de baltă datorită şi multelor bălţi existente în acest areal. Podul peste Olt din dreptul localităţii Măieruş era un prim reper de încheiere a expediţiei căci urcănd pe drum aveam o distanţă foarte mică până în gară, cred că ceva în jur de 100 m. Am hotărât însă că mergem mai departe. După ce am trecut printre picioarele podului ne-am oprit la câteva sute de metri pe prundişul unei insuliţe să ne dezmorţim picioarele şi să mâncăm câte ceva.  Călătoria noastră se va termina la următorul pod ce trece peste Olt, în dreptul satului Apaţa. Curentul apei ne-a pus la încercare de vreo două, trei ori. Ferindu-ne de zonele puţin adânci cu prundiş sau de buşteni ce ieşeau din apă, pe motiv să nu distrugem barca, am intrat pe curentul principal al râului care la coturi  ne arunca în mal. Până să învăţăm cum să atăcăm aceste secvenţe în forţă, ca să învingem componenta laterală a curentului, ne-am răsucit de câteva ori cu 360 grade. Ultima încercare a fost la final, la ieşirea de pe cursul râului. Când am văzut podul de la Apaţa am vrut să traversăm curentul apei şi să acostăm la mal numai că am atacat ieşirea prea în aval şi apa ne-ar fi împins spre picioarele podului şi a crengilor agăţate în acea zonă. Ne-am dat seama la timp că nu avem forţa necesară pentru această manevră şi am redresat barca să trecem printre două picioare ale podului  unde  curentul râului era curat, fără agăţături de vegetaţie. Am trecut cu bine dar am eşuat  imediat pe o culme de prundiş ce nu am văzut-o sub luciul apei, formată de excavările  de prundiş din Olt. După mai multe manevre am reintrat în curent şi ne-am deplasat spre mal într-un ochi de apă liniştită. Era sfârşitul incursiunii. După împachetare, barca ni s-a părut mult mai grea să o transportăm până la gară în mâini. Am avut noroc cu un tractor cu remorcă şi cu nişte gospădari locali care ne-au ajutat să ajungem cu tot echipamentul până pe peron. Întâlnirea de întoarcere acasă a avut loc la maşina lăsată în Rotbav la gospodăria lui David.

Pe Olt - de la Rotbav la Apața