„...În 18 mai 1388, de praznicul Sfintei Treimi, Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia, a oficiat slujba de sfinţire a mânăstirii, iar primul egumen, însărcinat să conducă obştea monahală a Coziei a fost ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său.
Sfânta Mânăstire Cozia a fost aleasă de ctitorul său să-i fie loc de veşnică odihnă. Marele voievod s-a stins din viaţă, la Curtea de Argeş, în 31 ianuarie 1418, la vârsta de 60 de ani, iar în 4 februarie 1418, a fost înmormântat în pronaosul Bisericii ” Sfânta Treime” de la Cozia....” (1)
Pe pisania de deasupra uşii de la intrare în biserică este înscris în piatră:
„Întru slava sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe s-au înălţat din temelie această sfântă biserică, de creştinul Domn al Ţării Româneşti Io Mircea Voievod, la leat 6809 (sic 1301)* şi lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulţimea anilor, am luat iară această înfrumuseţare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B Voievod, fiind mitropolit al Ţării Româneşti chir Teodosie şi ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail” (2)
* Deşi în piatră este consemnată această dată, istoricii convin că ea este greşită, data corectă fiind cea din pisania pictată în interior. (2)
„Această sfântă şi dumnezeiască biserică, unde să prăznuieşte hramul prea sfintei şi începătoarei de viaţă Troiţă, iaste zidită den temelie de blagocestivul răposat Domnu Io Mircea Voievod cel bătrân, la cursul anilor 6894 (1386) care o au înfrumuseţat în lăuntru cu tot felul de podoabe şi afară întărind-o cu venituri pentru chivernisirea ei; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, fostu-s-au pierdut podoaba ei cea dintâi a zugrăvelii şi văzând-o stricată, cinstitul şi de bun neam, dumnealui Jupân Cantacuzino bi vel păharnic, feciorul spăt. Drăghici, îndemnatu-s-au de dumnezeiasca râvnă de o au zugrăvit precum a se vede, pentru a lui veacinică pomenire.
În zilele prealuminatului şi înălţatului Domnu Io Constantin B. Basarab Voievod, fiind păstor Ţărei 
prea sfinţitul mitropolit chir Teodosie, leat 7213 (1705); iar năstavnic Serafim Ieromonah.
Ipisah Preda i snă (fiul) ego Ianache Sima Mihăilă zugrafi." (2)
La aceea vreme anii erau socotiţi de la facerea lumii.
Mai există o pisanie, pe peretele exterior nordic al bisericii, greu de descifrat și datorită geamului care o protejează (vezi albumul de fotografii). ,, A acoperit această turlă, Io Basarab Voievod în timpul egumenului Atanasie ... a maiestrului Maxim, veșnică pomenire în anul 7025 (1517)...”(2)
Primul lucru care l-am făcut când am intrat în biserică a fost să caut mormântul lui Mircea. M-a mirat să văd că pe piatra de mormânt pisania era scrisă cu litere latine într-un limbaj modern: "Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418".
Lămuriri despre ce s-a întâmplat am găsit tot în cartea Arhimandritului Gamaliil Vaida, editată în 1986, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la urcarea domnitorului pe tron, şi cumpărată de ocazie pe net, pentru că acum nu se mai găseşte.
În decursul timpului acest mormânt a fost profonat de mai multe ori iar piatra de pe el a fost distrusă. Piatra de pe mormântul lui Mircea a stat spartă până în anul 1936 când s-a făcut alta cu o pisanie scrisă de Nicolae Iorga : ,, Aici odihnește binecinstitorul și de Hristos iubitorul Mircea, (… urmează titulatura cunoscută) ctitor acestui sfânt locaș. A trecut la cele veșnice la 31 ianuarie 1418” (2) . Nu a rezistat nici aceasta prea mult, iscând discuţii referitoare la dimensiunea ei și la conținutul prea lung, şi a fost înlocuită în 1938, când a fost reînhumat (6), cu cea actuală folosindu-se piatră adusă din Bulgaria. O bucată din piatra de mormânt originală, care acoperea sarcofagul dăltuit tot din piatră, după tipic occidental (4), se găseşte în muzeul mănăstirii. Mormântul lui Mircea ,a fost amintit, de poetul Grigore Alexandrescu (5) cu ocazia călătoriei pe care a făcut-o în 1842, cu Ion Ghica, la Cozia, în al său ,,Memorial de călătorie”, moment de inspirație pentru poezia sa ,,Umbra lui Mircea – La Cozia”. Lângă mormântul lui Mircea se află piatra de mormânt a Teodosei, mama lui Mihai Viteazu, călugărită sub numele de Teofona, la Cozia, datată anul 1605. În afară de aceste morminte la Cozia mai sunt și altele, ascunse de pardoseală ridicată cu 0,45m față de cea originală din cărămidă. (2)
Cum arăta mănăstirea pe vremea lui Micea cel Bătrân găsim în cartea lui Cristian Moisescu - Arhitectura Românească Veche. În planul ansamblului mănăstirii cu negru este marcat construcţia care a dăinuit din sec. XIV peste care se suprapun refaceri-adăugiri. Sunt marcate şi părţile din construcţia mănăstirii dispărute. Cozia, ca şi alte mănăstiri din Ţara Românească, era fortificată.
În naosul bisericii mănăstirii, pe peretele din stânga cum privim către intrare, se găseşte o frescă cu ctitorul sălaşului, Mircea, ținând macheta bisericii în mână, împreună cu fiul său Mihail, şi închinând-o Maicii Domnului, zugrăvită cu pruncul Iisus în braţe.
Mai este de amintit că în pronaos pe peretele sudic este zugrăvit sfântul Nicodim, sfătuitorul domnesc.
Biserica mănăstirii Cozia, construită în stil bizantin, are o formă de tip triconc (plan treflat) ca şi mănăstirea Vodiţa.
Pridvorul bisericii, în stil brâncovenesc, a fost adăugat ulterior, anul 1707. Aici la intrare la biserică este situat scaunul de judecată al voievodului, cu stema cu vulturul bicefal.
Cele 7 ferestre ale naosului şi altarului din perioada lui Mircea cel Bătrân şi cele 2 din perioada lui Neagoe Basarab au ancadramente cu ornamente, sculptate în piatră, diferite. Aceeaşi varietate ornamentală este aplicată şi celor 11 rozete ce compun brâul bisericii. Mai sunt 4 rozete la baza turlei şi 2 în faţă, ascunse de pridvor.
Cele mai vechi picturi murale se află în pronaos şi datează din anul 1393 cu completări din perioada 1705-1707.
Corpul mănăstirii dinspre Olt a fost completat în timp cu paraclisul de S-E (1583) şi cu cel din N-E (1710).
După ocuparea Oleniei de către austrieci, perioada 1718-1739, au fost adăugate bastioanele notate cu D în planul din 1731. Astăzi ele nu mai există, au fost distruse în 1788 (1), în timpul războiului ruso-austro-turc din perioada 1787-1792. În anul 1821, după uciderea lui Tudor Vladimirescu şi înfrângerea eteriştilor de către turci, Alexandru Ipsilanti conducătorul eteriştilor s-a refugiat la Cozia. Atunci mănăstirea şi cei refugiaţi aici au căzut pradă turcilor care au incendiat stabilimentul şi au profanat mai multe morminte în căutare de comori. În perioada primului război mondial trupele austro-germane au ocupat și ei mănăstirea.
Interesant este că biserica nu mai are clopote. S-a amenajat o clopotniță în cimitirul de lângă bolniță, peste drum de mănăstire, iar întrun colț din curtea mănăstirii există doar o toacă și un clopot. Pe lângă bolnița mănăstirii în preajmă mai aflăm: biserica Cozia Veche, fost schit, mănăstirea Turnu, mănăstirea Ostrov, mănăstirea Stănișoara.
Bibliografie
1. Sfânta Mînăstire Cozia - scurtă prezentare (afişată la mânăstire)
2. Arhimandrit Gamaliil Vaida - Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare
3. Cristian Moisescu -Arhitectura Românească Veche
4. Virg. Drăghiceanu – Mormântul lui Mircea-Vodă cel Bătrân
5. Grigore Alexandrescu – Memorial de călătorie
6. Preotul Niculae Șerbănescu – Reînhumarea, la mănăstire Cozia, în ziua de 15 mai 1938, a
rămășițelor pământești ale lui Mircea cel Mare