Mănăstirea Vodiţa, ce se află pe malul Dunării, între localităţile Turnu Severin şi Orşova, "reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom (samovlastie) după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare" (1). Un indicator ne anunţă prezenţa mănăstirii la aproximativ 1000 m de la şosea, deviind pe un drum lăturalnic dea lungul văii Vodiței. A fost ridicată între anii 1370-1372 de către Sf. Nicodim cu sprijinul voievodului Vladislav I. Toate daniile făcute mănăstirii de către voievod au fost întărite pe urmă de domnitori ce i-au urmat : Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul şi Radu cel Frumos ( vezi pagina cu Mircea cel Bătrân). Hrisovul de danie a lui Vladislav I, cunoscut ca şi Vlaicu vodă, datat 1374 (cel mai vechi document original intern), zice:

,,  ƚ Pentrucă eu, cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul voievod Vladislav, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia, am binevoit, după îndemnul lui Dumnezeu, să ridic o mănăstire la Vodița în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu Andonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, de asemenea și cu cheltuială și daruri de la domnia mea, iar cu munca lui chir Nicodim și a fraților lui, am zidit și am zugrăvit.

     Și după cât a adus vremea, acum am dăruit: un tetraevanghel ferecat cu argint și aurit, o cădelniță de argint, vase sfințite de argint, o pereche de odăjdii preoțești de mătase, perdele de altar, de camhă, cât are nevoie biserica, un epitrafil și rucavițe cusute cu fir de argint.

     După acestea, satul Jidovștița, slobod de toate dările și muncile domnești și de oaste și cu totul ohabă; și câte găleți vor fi de la satul lui Costea pe Topolnița și pe Dunăre venitul domnesc de la opt pescării și toată vâltoarea cea de la mijloc, cu toate ale ei și Dunărea de la Padina Oreahova până la Mostiștea de Sus, mergând spre Râșava și Vodița Mare, pe amândouă părțile cu nucii și cu livezile și cu Țerovățul și cu seliștea Bahnei.

     După acestea toate, la fiecare praznic al sfântului și purtătorului de Dumnezeu Andonie, o mie de perperi din casa domniei mele și să se împartă săracilor 300 de perperi și 12 burdufuri de brânză și 12 cașcavale și o maje de ceară și 12 postavuri de îmbrăcăminte și 12 postavuri de încălțăminte și 12 pături. Acestea toate le așezăm și le dăruim pe fiecare an din casa domnească.

     De asemenea, am întocmit domnia mea, după sfat, ca după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic niciun domn să așeze în locul acela cârmuitor, nici arhiereu, nici nimeni altul, ci precum va  spune chir Nicodim și cum va orândui, așa să ție călugării cei de acolo și singuri să-și pună cârmuitor.

     Și acestea toate, rog pe fiecare dintre urmași, niciunul să nu le schimbe. Cine s-ar încumeta să schimbe, acestea sau unele dintre acestea, să-l ucidă domnul Dumnezeu și precurata lui maică și sfântul și marele și purtătorul de Dumnezeu Andonie și aici și veacul viitor, amin.

       ƚ Io Vladislav voievod, din mila lui Dumnezeu, domn. “ (5)

     Acest document aduce aminte că hramul mănăstirii a fost Antonie cel Mare, părintele monahismului. Din enumerarea unor bunuri, burdufuri, cașcavale, postavuri, pături, dăruite anual, reiese că la Vodița s-au așezat 12 călugări.

Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437) va recunoaşte şi va confirma posesiunile acordate mănăstirii de către domnitorii români. Ştefan Lazarovici, despotul Serbiei, dăruieşte manăstirii zece sate sârbeşti în anul 1406, sate ce vor fi pierdute datorită expansiunii imperiului turcesc la sud de Dunăre.

     La puţin timp de la ridicarea mănăstirii încep un şir de lupte în zonă făcând ca Banatul Severinului să treacă periodic de la domnitorii români la regii maghiari şi invers fapt ce a dus la hotărârea lui Nicodim să ridice o mănăstire mai ferită, mai în nord, la Tismana. Este începutul decăderii mănăstirii Vodiţa.     

Astăzi din vechea mănăstire se mai văd ruinele bisericii  şi a unor chilii pe o mică bucată de teren mai jos de biserică.

Zidurile rămase în picioare fac parte din pronaos, care era înconjurat pe trei părţi de un pridvor cum este reprezentat în planul construcţiei, plan unde se remarcă şi forma de tip triconc  a bisericii (trei arce de cerc neracordate la conturul zidurilor). Pridvorul nu a existat în primă fază fiind adaugat la o reconstrucţie a bisericii. Pe planul de situaţie(3) apar două contururi: Vodiţa 1 circa 1370 şi Vodiţa 2 circa 1400. Ruinele rămase în picioare fac parte din Vodiţa 2.

    După 1991 s-a luat hotărârea să se reînfiinţeze mănăstirea Vodiţa construindu-se în imediată apropiere o mănăstire nouă.

Bibliografie

1. Broşură de prezentare - Sfânta Mănăstire Vodiţa

2. ISTORIE – OPERE FUNDAMENTALE - P.P. PANAITESCU    Mircea cel Bătrân

3. Cristian Moisescu -Arhitectura Românească Veche

4. Direcția Generală a Arhivelor Statului - ROMÂNIA – ISTORIE ÎN DOCUMENTE (ALBUM)

5. Editura Academiei – Documenta Romaniae Historica – Țara Românească (volumul I)

6. Virgil Drăghicenu – VODIȚA – ISTORIE ȘI DESCRIERE